Meuble pour elle

...era şi timpul să lucrăm şi noi pentru un client cu ştaif. O domnisoară finuţă căreia părinţii grijulii i-au pregătit un loc în care "să-şi ia zborul din cuib". Mama, o doamnă în cel mai nobil şi frumos sens al cuvântului s-a ocupat personal, ca o păsărică, de pregătirea şi ambientarea spaţiului în aşa fel încât acesta să primească acea căldură personală care transformă o casă într-un cămin.

Este probabil primul cămin al fetei on her own: un apartament cochet cu open-space în living către zona de gătit şi locul de luat masa în care mobila clasică şi decoraţiunile alese cu gust te fac să te simţi cu adevărat acasă.

Extrem de insiprată, mama, a ales să facem mobilierul din tei. În trecut îmi amintesc că am mai folosit piese şi mici elemente din tei dar încă nu am făcut un produs întreg din această specie cu fineţe de petală. Am avut pentru proiectul acesta un furnir superb: foile impecabile aveau către 3m lungime şi lăţimi de 30-40 cm de o culoare unturie cu fuioare de fum bej pierdute pe suprafaţa imaculată. Chiar neşlefuite şi nelăcuite te atrăgeau să le atingi iar în atelier le mângâiam involuntar când treceam. Te îmbiau sa pui mâna pe ele. Îmi spunea cineva odată, un francez despre care aş spune că a văzut multă mobilă la viaţa lui : mobila trebuie să fie ca o femeie: să iţi facă placere să o atingi.

Închei povestioara şi las imaginile să-şi facă treaba, cu promisiunea clară de a mai discuta vreodată despre senzualitatea mobilei.

Bucătărie pe colţ

Am fost puţin reticent la ideia designerului cu sticla pictată manual.

Dar cred acum că e cireaşa de pe tort

 

Am ascuns şi un calorifer în bazele de bucătărie

Măsuţa parcă am mai văzut-o undeva...

Masa super-clasică

Designul zonei media nu ne aparţine.

Execuţia da!

Vitrina de colţ este printre preferatele mele

Am încercat să asortăm modelul scaunelor cu masa

Fereastra, făcută special tip american, cu deschidere in sus

ca să putem pune chiuveta acolo 

Mi-a fost dragă pisicuţa ce doarme la hotă.

Şi-ale mele dorm tot lângă foc!

Un mic decor sculptat nu strică niciodată

Hi-tech în super-classic

Etajera bază-canapea

Foarte mulţi uită să o folosească

Un corp cu doua feţe:

una cu funcţii pentru hol -papuci

si una cu funcţii pentru dining -sertare

Un dulap de nişă, dar mai important:

oglinda trasă in foiţă

Intarsii

Nu ştiu dacă e un semn de batrâneţe sau de ...slăbiciune, dar altădată n-aş fi pus pozele astea in faţa ochilor voştri nici picat cu ceara. De ce? Pentru că sunt un perfecţionist posedat şi dacă nu-mi place ceva sau dacă cel mai mic detaliu nu e exact cum vreau eu să fie sau mai grav nu e finalizat, atunci mai bine mă ascund cu totul.

Ei bine, pozele de mai jos nu sunt din ciclul before and after, ele sunt de-a dreptul ...during şi le-am pus pe tapet pentru că e o lucrare foarte frumoasă şi pentru că a fost primul meu contact cu intarsiile şi-am vrut să arăt că le stăpânim. În plus văd că viaţa mă poartă aşa fel încât nu mai reuşesc să ajung să pozez mai decent spaţiul cu pricina.

Aşa că ...ia să vedem : ce avem noi aici?

Discuţia este despre un proiect de amenajare a unui living pentru un client despre care aş spune (ca să se prindă unii prieteni) că se pricepe foarte bine la ...instalaţii! Este, cred, cel mai pretenţios client al nostru de până acum, dar poate şi cel mai corect. Este defapt un adevărat partener de bussines şi dacă stau să socotesc îmi dau repede seama că primul proiect făcut în această casă l-am finalizat în noiembrie ! Acum 6 ani !!! De-atunci a curs apă multă pe Dâmboviţa iar noi am amenajat mai multe spaţii in vila de lângă Casa Scânteii.

Revenind la oile noastre, o scurtă descriere ar suna cam aşa: furnir de nuc cu intarsie de abanos şi tei




Arcada către dining



Arcada mai aproape

 

Arcada şi mai aproape

 

Arcada în detaliu 

 



The other side of the ...arch



 

Am îmbrăcat şemineul ...să nu-i fie frig

 

Toate-s puse-n boloboc

 

 

Împreună cu electricianul aflat la îndemână

am fixat totul pe panouri cu mare estetică

 

 

Tablourile au fost repoziţionate după noua amenajare

aici suntem în zona de dining

 

 

Maştile de calorifer au toate grilaje de lemn!!

 

 

În moima din dreapta mi-am betegit piciorul neobservând-o

E o boxă audio de 63kg Bang&Olufsen
N-au voie să o deconecteze decât specialiştii lor dar nu erau disponibili

Era s-o mut eu când i-am tras una: bang !!



 

 

O minicomodă pe rotile ascunse

 

 

Câteva detalii de montaj



Cred ca sunt puţini conaţionali care au auzit şi cu siguranta si mai puţini care işi amenajează casele cu Selva Hospitality. Eu până acum nu am cunoscut decât unul singur. Şi totuşi după o amenajare de cabinet de lucru executată bine-nţeles perfect de reputaţii arhitecţi ai reputatei companii italiene, uite ca am reuşit să punem sub acelaşi acoperiş mai multe lucrări făcute de o mâna de români. N-am să uit niciodată primirea călduroasă pe care clientul mi-a facut-o prima dată când i-am călcat pragul: Cristi ai grijă ce-mi faci că dacă nu-mi place vă scot cu ele-n curte! Dar de-atunci în fiecare an am mai montat ceva acolo.

Deci ...se poate !

 

Aventurile încep în bucătărie...

sau ...cu bucătăria au început aventurile!

 

 

Când am semnat proiectul ăsta, clientul a apărut la recomandarea unui fost client căruia înainte cu un an tot noi îi mobilasem o casă întreagă din beci până-n mansardă.

Isteţ aş fi fost dacă la respectiva recomandare luam din catalog faţa cea mai mieroasă şi tâmpă  şi răspundeam cu nişte frumoase fraze din marketing-ul de tip pozitiv:

-ne bucurăm că aţi apelat la noi, dar pe atelierul nostru a căzut ieri un meteorit iar fabrica ce produce mobilierul de serie, ei bine... a luat-o Someşul!

Sau:
-am dori nespus să colaborăm însă am fost cooptaţi în MI6 şi ne ocupăm doar de spionaj. Acum mi se spune cifrat Double O Seven sau mai direct: Chinan!    Cristi,... Chinan!

Mai era o variantă, aia cu echipajul de astronauţi si stewardesele de la Qatar Airlines dar poate că am şi cititori minori si nu vreau să-i impresionez pe micuţi!

Bine era să fi făcut aşa pentru că recomandările clientului sunau cam aşa: domnu' Chinan ne apucăm de renovat casa lui tata! Şi-avem acolo o comandă mult mai mare decât la mine, dar să ştiţi că tata e un pic cam dificil!

Acum, am impresia că mie îmi cam filează o lampă când aud două cuvinte pronunţate alăturat, respectiv cuvântul mobilă şi cuvântul comandă sau poate că tocmai survola un avion MiG 21 pentru că nu îmi explic altfel cum de n-am auzit ultima parte a propoziţiunii. Că poate ceream şi eu nişte lămuriri. Dar n-am cerut. Aşa c-am aflat abia mai târziu, defapt ...prea târziu că "tata" nici vorbă să fie un pic cam dificil. Nuuu! E un pic exagerat de incredibil şi supercalifragilistic de dificil. E esenţa pură obţinută prin evaporare si complet nediluată a omului nemulţumit. Nemulţumit de orice şi mai ales de oricine. Pâna aici nu m-am certat în halul ăsta cu nimeni niciodată dar niciodată. Cross my heart and hope to die, stick a needle in my eye!

Dar i-am mobilat casa oameni buni!

Acum (când mă ştiu de-o parte) răsuflu uşurat peste toată tevatura şi spun un gând care mi-a venit: mă uitam anul trecut la catedrala Sfântul Petru de la Vatican şi mă minunam până la lacrimi. Dar fraţilor: până au terminat-o oamenii ăia s-au certat ca orbii, marmura n-a venit la timp, acoperişul a întârziat cu două luni şi proiectul s-a modificat de zece ori. Dar nimănui nu-i mai pasă acum pentru că important, SINGURUL lucru important e ce a ramas! Au dus totul la perfecţiune în ciuda greutaţilor întâlnite şi au respectat toate detaliile cerute. Si pentru asta îi apreciem.

Concluzia e una: împing încet in magazia noastră de istorioare tunul pe care l-am primit (şi acum pot în sfârşit să spun că nici nu-i chiar aşa de mare), îl păstrez pentru viitoare amintiri şi învăţăminte şi mă consolez cu ce-a ramas: s-a ales clientul nostru cu, probabil, cea mai faină mobilă din oraşul său.

Şi dacă mă gândesc mai bine, acum nici nu-mi mai pare rău!

 

 

o bucatarie clasică cu furnir de stejar

 

 finisată bej antichizat

(culoarea patinei e cea de la faianţă)

frigider double-sided încastrat ????

da! frigider double-sided încastrat !!!!

era şi păcat să nu facem şi galeria

hota porneşte cind tragi de traversă

Magic Corner de la Kessebohmer, bine-nţeles

 

 

şi clar, glisiere Tandem de la Blum

 

tapiţeria aleasă de designerul ...Nora

(foarte inspirată -zic eu)

micile borcănaşe au venit de la Londra

şi se potrivesc perfect cu desenul mânerelor

 

 



Salon



Uită-ne în faţa unui proiect de care mi-a fost puţin teamă. Nu de complexitatea lui şi cu siguranţă nu de nivelul de execuţie solicitat  (doar se ştie deja că nu ne legăm decât de cei mai pretenţioşi clienţi dintre cei extrem de pretenţioşi :P ) .

Grija, absolut îndreptăţită zic eu, pleca din faptul că execuţia se cerea a fi terminată în timp record, aproape de neatins.Trebuia să lucrăm în paralel cu o ceată de constructori, electricieni, instalatori, oameni cu aerul condiţionat, sonorizare şi sisteme de supraveghere pentru a termina un mic salon de protocol al unui viitor superb hotel din urbea noastră. 

Şi se-ntâmplau toate astea în condiţiile în care eu eram pentru prima dată 100% on my own! 

Imaginile de mai jos vă vor arăta ce-am lăsat noi acolo după ce-am terminat.

 



furnir de nuc, elemente de masiv de meranti si fag

îmi pare rău că gigantica masă nu se vede complet în nicio imagine

este cea mai frumoasă masă pe care am facut-o

au fost lăsate spaţii libere

pentru tablouri şi obiecte de artă

băieţilor le era frică de aracadă

eu mai făcusem :P

măsuţa este sora mai mică a mesei mari

cerinţa expresă a clientului: colţuri rotunjite!

unul dintre soldaţii din stânga/dreapta zonei media e fals!

ghici care?

scaunele şi fotoliile le-am tapiţat cu un material

în ton cu draperiile şi mocheta

în stânga e un gheridon pentru servire la mese

am preferat să facem şi usile

deşi specificul nostru e doar mobilierul

 

 

Epilog:

N-am terminat proiectul în timpul cerut iniţial. Nici în al doilea. E drept că nici hotelul nu se va deschide decât probabil luna viitoare. Clientul, unul dintre cei pe care-i respect foarte mult m-a sunat pe parcursul executiei de vreo patrumiioptsutenouăzecişinouă de ori. M-am temut la sfârsit că vom finaliza prin a nu mă mai suna deloc.

Mulţumire mare însă a fost la finalizare: lucrarea a plăcut!  A plăcut tuturor chiar mai mult decât m-am aşteptat şi clientul ne-a mai cerut să mai facem un spaţiu în acelaşi hotel, în acelaşi stil. Şi e deja gata şi-o să-l pozăm săptămâna viitoare după ce va fi gata şi ambientarea.

Dar să nu afle nimeni: a ieşit mai bine ca ăsta!!

Trinity Square Gardens

Cu ce putea oare sa-nceapă șiragul povestioarelor mele dacă nu cu unul dintre cele mai dragi inimii mele proiecte la care am participat. Prietenii știu deja istoricul acestui proiect dar puțini cunosc cu-adevărat Povestea. Este vorba bine-nțeles de proiectul "Rolympics" – cadoul cultural al artiștilor români pentru londonezi, un proiect realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

 

Pe Minodora Cerin și pe Mircea Mărgărit, doi oameni speciali, doi arhitecți plini de inspirație și viziuni i-am cunoscut printr-un concurs de... imprejurări. Dealtfel in corpore nu l-am cunoscut decât pe Micrea Mărgărit, pe Minodora Cerin cunoscând-o doar in format audio. În urmă cu doi ani, bunul meu amic Dan mă roagă să mă uit peste niște proiecte. Mă uit, mă gândesc, dau din cap, dau niște sfaturi, dau niște prețuri și gata, trece anul. La anul care vine, uitată fiind deja întâmplarea mă caută grăbit și oarecum speriat domnul arhitect Mircea Mărgărit cu un deadline cel puțin amuzant condimentat cu niște constrângeri extrem de picante: de la primăria londoneză nu avem aprobare de montaj decât o singură zi, firma care sponsorizează transportul poate aduce TIR-ul la încărcat doar în data de…, iar piesele trebuie sa fie sub 100 kg, altfel inspectorii de Health&Safety ne obligă să aducem o macara! In another words: piese multe și cât mai ușoare, dar nu prea multe că dacă nu le terminați într-o zi de montat la loc e vai de voi și vine regina să vă tragă de urechi!

 

Toate-cele au coincis într-un sublim mod cu mutarea noastră în noul spațiu, adică soro nu era nimic amenajat acolo iar eu blocat fiind cu principala mea activitate de-atunci furam doar câte-o dupămasă, câte-un telefon de-ncurajare și weekenduri câte-ncap. Nicu săracu’ de el se uita la mine mormăind cuvinte scurte printre dinți iar copiii mei ma intrebau unde locuiesc!

Terenul tehnologic în care se desfașura proiectul fiind complet virgin, necunoscute erau cam toate fazele de execuție și speram că ideile pe care le aveam vor funcționa, neavând timp de probe și teste. Cam tot ce-a implicat execuția au fost piese custom made de la picioarele reglabile făcute să nu se scufunde în celebrul gazon londonez, până la faptul că fiecare piesă din ansamblu era unică, prelucrată perfect dupa traiectoria cerută de proiect. În total pe putin vreo două sute.

 

Avem vreme să gândim dar nu să stăm pe gânduri! Așa că ne-apucăm repejor de lucru cu cățel și cu purcel, toată lumea. I mean TOATA lumea așa încât la faza cu textele pe canturi inclusiv the kids participă!

 

Primele piese așteptând premontare, șlefuire, baițuire,

grunduire, dar mai ales slove pe canturi.

Adică nici mai mult nici mai puțin de patru cuvinte
(pământ, apă, aer și foc) in 100 de limbi rupte direct din turnul Babel





Am alergat vere în tot județul și pe lângă,

până am facut piesele astea

 

Și primele rezultate apar

 

...doi, zece -probă de ...texte

 

după lupte seculare care au durat vreo trei săptămâni

ajungem cu paleții-n camion

 

 

Cu surle și trâmbițe ne duce Taromul in Regat, unde fiind la un schimb cultural luam contact in primul rând cu cultura locală. Adică porcicultura si cultura hameiului timpuriu.

 

Prima dată in Piccadilly Circus la niste Pork Ribs

 

 

Stinse cu greu in Trafalgar Square într-un English Pub

 

 

Dar ca să împlinim tradiția care zice ca întâi distacția și pe-urmă munca, luăm a doua zi la talpă ... Fordul ICR-ului. Mergând pe partea greșită a străzilor demarăm matinal ca să evităm traficul londonez și ajungem devreme în părculețul de vis-a-vis (excuse my french) de The Tower of London unde un camion mai mic care avea permisiune în zonă ne aștepta deja cu primele colete intacte, exact așa cum le-am încărcat in Cluj (din cauza asta simt c-ar trebui să-i pun in contact cu ecșii; prietenii știu de ce!)

 

 



TSG-BU

adică

Trinity Square Gardens Before Us!

 

Și-avea un picior,

Foarte ușor...

 

Auzi: ne mișcăm și noi mai cu talent!?

 

 

Ce cașcheta mea o fi și acordeonul ăsta!?

 

Atenție pe jos se lucrează! 

Nește băieți bine, urmăriți de paparazzi londonezi

 

... greu scapi de ăștia dom-le!
Mircea, fă-te că lucrezi!

Ultima sută de metri...

 

 

Noi am plecat vericule...!

 

 

Turnul Londrei linga statiile culturale

 

Eh! În câteva imagini și fraze cam asta a fost. Dar bucuriile abia incepeau pentru noi și evident pentru autori! Nu bine le terminarăm de montat că năvăliră hoardele pe ele: de la turiști mai mult sau mai puțin arieni, la localnici curioși, toată lumea le-a primit cu mare drag.

 

Cred ca omu' de la sfere și-a recunoscut slova din țara natală
și lua niște detalii pentru-acasă 

 

Le-am lăsat in parc bucuroși de primire deși eu unul mă simțeam ciudat de tare marcat de subita despărțire. Parcă lăsasem acolo niște copii orfani după ce cu efort considerabil i-am crescut și ingrijit atâta vreme. Am plecat să vizităm alte câteva hectare de oraș însă la intoarcere am facut ocolul ca să trecem să le mai vedem odată... Bine-am facut pentru că ne-am liniștit pe deplin: le lăsăm pe mâini bune! Zeci de oameni erau acolo să le admire, să le cerceteze și .... să le iubească. Bravo Minodora Cerin, felicitări Mircea Mărgărit! Mă înclin ! Ați arătat Londrei și Terrei că românii nu sunt doar cei de prin piețe cu mâinile întinse, cei de pe schele și cei din straturile de căpșuni.

 

 

Multe site-uri cu profil de arhitectură și design au salutat atunci evenimentul, multe articole in revistele de specialitate au preluat știrea dar mi-a părut rău că din lipsa de timp autorii n-au ajuns sa-și vadă Frumoasele. Primaria londoneză a anunțat că după Jocurile Olimipce, în cazul fericit în care piesele vor fi primite bine de public le vor muta intr-un parc mai "marginaș" pentru că in Trinity Square Gardens vor fi găzduite doar pe perioada celor două săptămâni de Olimpiadă.

Dar din nimic, în timp ce ultimele zile din noiembrie îmi aduceau numai nori negri în suflet, primesc un mail tocmai de la Mircea Mărgărit. Îmi scria plin de bucurie că a ajuns intr-un târziu la Londra și că piesele sunt înca acolo! Pline de noroi și ploaie dar in stare perfectă. Nu le-au mutat! N-am apucat să-i raspund nici pina acum dar scrisorica aceea m-a adus înapoi pe șine când eram atât de debusolat și dezamăgit. Cam așa arătau piesele in acel noiembrie târziu din 2012:

 

 

Iar acum câteva săptămâni m-au sunat din Londra să le ofer expertiză în fixarea definitivă în beton a băncuțelor pentru că în final le-a venit și lor rândul să se mute în alt parc.

Dar cireașa de pe tort am primit-o chiar azi! Căutând pe Gogu ca să nu scriu greșit Doamne ferește Trinity Square Gardens, pe lângă wikipedia și alte pagini apar și câteva poze cu părculețul, dintre care una e cu băncuțele noastre fraților!! Și mai mult: de încântare dau căutare de imagini după numele aceluiași părculeț  și-apar mai multe poze din cele facute de paparazzoaică în ziua montajului iar printre ele, una facută de un fotograf londonez, cred, care surprinde colțuri din orașul de pe Tamisa în părculețul cu artistele, fotografie facută prin februarie. Iată, v-o arăt și vouă împreună cu link-ul unde o puteți vedea să nu mă dea cumva in gât cineva pentru nerespectarea drepturilor de autor

 

Neil Clasper

 

 

Dar nu va speriați dragii mei! Poate că nu vor mai fi povești atât de lungi în cartea de față. Poate nu vor fi atât de dramatice și poate personajele nu se vor ridica la înalțimea acestora din povestea ce se încheie. Dar oricum vor fi, vă aștept cu mare drag cel puțin la urmatoarea.

 

Spor in toate!

CC