Trinity Square Gardens

Cu ce putea oare sa-nceapă șiragul povestioarelor mele dacă nu cu unul dintre cele mai dragi inimii mele proiecte la care am participat. Prietenii știu deja istoricul acestui proiect dar puțini cunosc cu-adevărat Povestea. Este vorba bine-nțeles de proiectul "Rolympics" – cadoul cultural al artiștilor români pentru londonezi, un proiect realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

 

Pe Minodora Cerin și pe Mircea Mărgărit, doi oameni speciali, doi arhitecți plini de inspirație și viziuni i-am cunoscut printr-un concurs de... imprejurări. Dealtfel in corpore nu l-am cunoscut decât pe Micrea Mărgărit, pe Minodora Cerin cunoscând-o doar in format audio. În urmă cu doi ani, bunul meu amic Dan mă roagă să mă uit peste niște proiecte. Mă uit, mă gândesc, dau din cap, dau niște sfaturi, dau niște prețuri și gata, trece anul. La anul care vine, uitată fiind deja întâmplarea mă caută grăbit și oarecum speriat domnul arhitect Mircea Mărgărit cu un deadline cel puțin amuzant condimentat cu niște constrângeri extrem de picante: de la primăria londoneză nu avem aprobare de montaj decât o singură zi, firma care sponsorizează transportul poate aduce TIR-ul la încărcat doar în data de…, iar piesele trebuie sa fie sub 100 kg, altfel inspectorii de Health&Safety ne obligă să aducem o macara! In another words: piese multe și cât mai ușoare, dar nu prea multe că dacă nu le terminați într-o zi de montat la loc e vai de voi și vine regina să vă tragă de urechi!

 

Toate-cele au coincis într-un sublim mod cu mutarea noastră în noul spațiu, adică soro nu era nimic amenajat acolo iar eu blocat fiind cu principala mea activitate de-atunci furam doar câte-o dupămasă, câte-un telefon de-ncurajare și weekenduri câte-ncap. Nicu săracu’ de el se uita la mine mormăind cuvinte scurte printre dinți iar copiii mei ma intrebau unde locuiesc!

Terenul tehnologic în care se desfașura proiectul fiind complet virgin, necunoscute erau cam toate fazele de execuție și speram că ideile pe care le aveam vor funcționa, neavând timp de probe și teste. Cam tot ce-a implicat execuția au fost piese custom made de la picioarele reglabile făcute să nu se scufunde în celebrul gazon londonez, până la faptul că fiecare piesă din ansamblu era unică, prelucrată perfect dupa traiectoria cerută de proiect. În total pe putin vreo două sute.

 

Avem vreme să gândim dar nu să stăm pe gânduri! Așa că ne-apucăm repejor de lucru cu cățel și cu purcel, toată lumea. I mean TOATA lumea așa încât la faza cu textele pe canturi inclusiv the kids participă!

 

Primele piese așteptând premontare, șlefuire, baițuire,

grunduire, dar mai ales slove pe canturi.

Adică nici mai mult nici mai puțin de patru cuvinte
(pământ, apă, aer și foc) in 100 de limbi rupte direct din turnul Babel





Am alergat vere în tot județul și pe lângă,

până am facut piesele astea

 

Și primele rezultate apar

 

...doi, zece -probă de ...texte

 

după lupte seculare care au durat vreo trei săptămâni

ajungem cu paleții-n camion

 

 

Cu surle și trâmbițe ne duce Taromul in Regat, unde fiind la un schimb cultural luam contact in primul rând cu cultura locală. Adică porcicultura si cultura hameiului timpuriu.

 

Prima dată in Piccadilly Circus la niste Pork Ribs

 

 

Stinse cu greu in Trafalgar Square într-un English Pub

 

 

Dar ca să împlinim tradiția care zice ca întâi distacția și pe-urmă munca, luăm a doua zi la talpă ... Fordul ICR-ului. Mergând pe partea greșită a străzilor demarăm matinal ca să evităm traficul londonez și ajungem devreme în părculețul de vis-a-vis (excuse my french) de The Tower of London unde un camion mai mic care avea permisiune în zonă ne aștepta deja cu primele colete intacte, exact așa cum le-am încărcat in Cluj (din cauza asta simt c-ar trebui să-i pun in contact cu ecșii; prietenii știu de ce!)

 

 



TSG-BU

adică

Trinity Square Gardens Before Us!

 

Și-avea un picior,

Foarte ușor...

 

Auzi: ne mișcăm și noi mai cu talent!?

 

 

Ce cașcheta mea o fi și acordeonul ăsta!?

 

Atenție pe jos se lucrează! 

Nește băieți bine, urmăriți de paparazzi londonezi

 

... greu scapi de ăștia dom-le!
Mircea, fă-te că lucrezi!

Ultima sută de metri...

 

 

Noi am plecat vericule...!

 

 

Turnul Londrei linga statiile culturale

 

Eh! În câteva imagini și fraze cam asta a fost. Dar bucuriile abia incepeau pentru noi și evident pentru autori! Nu bine le terminarăm de montat că năvăliră hoardele pe ele: de la turiști mai mult sau mai puțin arieni, la localnici curioși, toată lumea le-a primit cu mare drag.

 

Cred ca omu' de la sfere și-a recunoscut slova din țara natală
și lua niște detalii pentru-acasă 

 

Le-am lăsat in parc bucuroși de primire deși eu unul mă simțeam ciudat de tare marcat de subita despărțire. Parcă lăsasem acolo niște copii orfani după ce cu efort considerabil i-am crescut și ingrijit atâta vreme. Am plecat să vizităm alte câteva hectare de oraș însă la intoarcere am facut ocolul ca să trecem să le mai vedem odată... Bine-am facut pentru că ne-am liniștit pe deplin: le lăsăm pe mâini bune! Zeci de oameni erau acolo să le admire, să le cerceteze și .... să le iubească. Bravo Minodora Cerin, felicitări Mircea Mărgărit! Mă înclin ! Ați arătat Londrei și Terrei că românii nu sunt doar cei de prin piețe cu mâinile întinse, cei de pe schele și cei din straturile de căpșuni.

 

 

Multe site-uri cu profil de arhitectură și design au salutat atunci evenimentul, multe articole in revistele de specialitate au preluat știrea dar mi-a părut rău că din lipsa de timp autorii n-au ajuns sa-și vadă Frumoasele. Primaria londoneză a anunțat că după Jocurile Olimipce, în cazul fericit în care piesele vor fi primite bine de public le vor muta intr-un parc mai "marginaș" pentru că in Trinity Square Gardens vor fi găzduite doar pe perioada celor două săptămâni de Olimpiadă.

Dar din nimic, în timp ce ultimele zile din noiembrie îmi aduceau numai nori negri în suflet, primesc un mail tocmai de la Mircea Mărgărit. Îmi scria plin de bucurie că a ajuns intr-un târziu la Londra și că piesele sunt înca acolo! Pline de noroi și ploaie dar in stare perfectă. Nu le-au mutat! N-am apucat să-i raspund nici pina acum dar scrisorica aceea m-a adus înapoi pe șine când eram atât de debusolat și dezamăgit. Cam așa arătau piesele in acel noiembrie târziu din 2012:

 

 

Iar acum câteva săptămâni m-au sunat din Londra să le ofer expertiză în fixarea definitivă în beton a băncuțelor pentru că în final le-a venit și lor rândul să se mute în alt parc.

Dar cireașa de pe tort am primit-o chiar azi! Căutând pe Gogu ca să nu scriu greșit Doamne ferește Trinity Square Gardens, pe lângă wikipedia și alte pagini apar și câteva poze cu părculețul, dintre care una e cu băncuțele noastre fraților!! Și mai mult: de încântare dau căutare de imagini după numele aceluiași părculeț  și-apar mai multe poze din cele facute de paparazzoaică în ziua montajului iar printre ele, una facută de un fotograf londonez, cred, care surprinde colțuri din orașul de pe Tamisa în părculețul cu artistele, fotografie facută prin februarie. Iată, v-o arăt și vouă împreună cu link-ul unde o puteți vedea să nu mă dea cumva in gât cineva pentru nerespectarea drepturilor de autor

 

Neil Clasper

 

 

Dar nu va speriați dragii mei! Poate că nu vor mai fi povești atât de lungi în cartea de față. Poate nu vor fi atât de dramatice și poate personajele nu se vor ridica la înalțimea acestora din povestea ce se încheie. Dar oricum vor fi, vă aștept cu mare drag cel puțin la urmatoarea.

 

Spor in toate!

CC